Momentul acela când îți iei câmpii a sosit!
Am pus Dalaras și facem bagaje de zor. O mie de drumuri de la etajul zece până în parcare. Este puțin diferit. Buburuza va fi bucătarie și dormitor, depozit de unelte, ladă de jucării, birou și cameră de lucru pentru copii, bibliotecă și … cameră bine primitoare de oaspeți. A, și să nu uit, arsenalul de undițe și harpoane necesar în lupta cu octopozii și chefalii neîndurători.
Sunt 59 de texte care curg precum cafeaua într-o dimineață ploioasă de primăvară. Cartea Jurnal scoțian este esența unui blog scris în Scoția cu gândul la România, suma unor întâlniri prinse în nervuri de cuvinte obișnuite, în discreția cărora palpită fragilitatea frumoasă a oamenilor.
În septembrie 1870 englezul James William Ozanne debarca în portul Giurgiu după ce peregrinase prin întreaga Europă. „Una peste alta, priveliștea ce mi-a adus desfătare în timpul celor două zile luminoase de septembrie a fost una dintre cele mai mari plăceri din viața mea” (p.19) scria acesta despre experiența unei călătorii toamna pe Dunărea valahă. Nimic nu poate fi mai agreabil decât o asemenea călătorie pe Dunăre în naval sau amonte spune el și am notat detaliul cu regretul că în momentul de față traseul nu este abordat de vreun vaporaș românesc.
O carte cum nu se poate mai potrivită pentru această perioada pascală, de tihnă în familie.
Autorul este o personalitate a Muntelui Athos, eremit ce a trăit retras mulți ani într-o chilie din pădurile Athonului. Încercat de boală, Paisie Aghioritul a devenit părinte spiritual al mănăstirii de pe dealurile de la Suroti, la câțiva kilometri de Salonic.
„Femeile nu erau oameni, pentru că nici un om nu poate pune degetele nu știu cum în formă de pieptene când îți mângâie capul.” Ele au coborât din altă lume să ne asculte. Nu poți adormi singur, cu fața în sus, pe iarba proaspătă…
Aseară am văzut cu copiii „I, Daniel Blake”. Nu este un film destinat lor dar cred că s-au folosit mult mai mult din această poveste decât din orice divertisment Disney de ultimă apariție.
,,Să renunțăm o dată pentru totdeauna la socotelile mercantile din seria tu mie, eu ție, deprinderea de a ne uita mai mult la cât ni s-a dat decât la cât am dat noi înșine. Iubirea nu caută la ale sale, cel care iubește se gândește mai mult la celălalt decât la el însuși… Nu există nici un lucru făcut de mâna omului care să se poată lua la întrecere cu un om cu adevărat bun…”
La 13 ani Ana Blandiana a descoperit o bibliotecă ferecată, munte de cărți la propriu, dosite maldăr într-o cămară prăfuită din Oradea. A simțit mult suflet în aceste volume, „școala, cu șirurile derizorii de note bune, nu a fost decât o anexă a interminabilelor delicii ale lecturii.” (p.20) Vremuri în care și cărțile erau condamnate, închise, distruse. La fel, adolescența pictorului Ștefan Câlțea a avut ca punct de referință „lada de muniții din podul casei părintești, în care erau așezate cărțile interzise”: Eminescu, Vasile Militaru, Comenius, reviste interbelice puse la index de comuniști.
„Pe termen scurt regretăm ceea ce facem, pe termen lung regretăm ceea ce nu facem.” (p. 110) …Dacă mă gândesc bine, cred că mai ales în timpul facultății am deprins temeinic plasarea în așteptare a unor gânduri, sarcini, proiecte. Iar astăzi fie că este vorba despre ordinea în fișiere, un telefon ce trebuia dat acum câteva săptămâni, despre un proiect de suflet legat de regiunea unde am copilărit sau despre aspiratorul stricat (cu multiple postituri din partea soției), toate au în comun faptul că mi-am propus teoretic rezolvarea lor de multe ori dar practic le-am „depozitat” în același fir de așteptare. „Arta de a (nu) pierde timpul” este exact despre amânare iar Piers Steel promite că tendința de a amâna un lucru poate fi evaluată și depășită. Continuă să citești Arta de a nu pierde timpul
„Să dedicăm timp suficient copiilor, să discutam, să glumim cu ei, să dezvoltăm dialoguri. Pentru a exista dialog e nevoie de iubire, răbdare, timp, înțelegere, deschidere. Când va dispărea dialogul, atunci să ne temem…”
Continuă să citești Despre părinți și creșterea copiilor cu Moise Aghioritul
O copilărie fericită este, fără doar și poate, baza solidă de unde copilul pleacă în viață și unde se întoarce adeseori cu sufletul la maturitate. „Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară” spune Antoine de Saint-Exupery.
Când și de ce încep copiii să dorească cu disperare siguranța? Copiii nu par să se nască temători… Se molipsesc încetul cu încetul, în doze foarte mici, zice John Holt. Iar teama de a nu fi competitivi la școală sau în anturaj le modifică forțat comportamentul adaug eu.
Sâmbătă 25 februarie, pe o ploaie teribil de descurajantă, am purces spre Crângași, la o întâlnire a părinților cu copii „educați acasă”. Adresa a fost exactă, gps-ul mai puțin. M-am rotit ce m-am rotit abandonat de GoogleMap pe malul lacului Ciurel încă înghețat și am fost salvat de afișele inspirate cu săgeți puse de organizatori la intersecții. Zona este admirabil de întortocheată, se poate organiza un concurs performant de orientare cu busola…
Continuă să citești O întâlnire a părinților de homeschooleri din București
Decizia Danei și a lui Dragoș Bucur de a adopta pentru fetița lor sistemul educației acasă a făcut valuri în presă iar subiectul a inundat și locurile de joacă din cartierul Titan, mai ceva decât ploaia ce bate acum în geam. Ofurile părinților supărați fie de ghiozdanul ce nu mai poate fi mișcat decât pe role, fie de ce face învățătoarea la after-school sau de „cotizațiile de toamnă” pentru utilarea clasei, au deschis cu bunăvoință Cutia Pandorei și unii dintre părinți au devenit părinți de homeschool-eri, cel puțin pentru câteva minute. Observând reacțiile acestora, am adunat în șapte capete blocajele în reflecție auzite pe tema educației acasă …
Cu noapte în cap Nea Vasile și-a burdușit mașina cu bunătăți și a coborât la capitală. Făină integrală din grâu organic, mălai bun, să semene mămăliga cu luna plină, ouă de țară, găini zburătăcite prin curte, numai bune de făcut șnițel pentru coconii noștri. Legume de tot felul și cartofii aceia dulci, inconfundabili…
