Cine se teme de Referendum?

Pe 25 februarie se împlinesc trei luni de la demararea inițiativei cetățenești pornite de „Coaliția pentru familie”. Este practic prima jumătate a intervalului prevăzut de lege pentru strângerea de semnături, acțiunea ar trebui să se finalizeze cel târziu pe 25 mai 2016.

Deși mesajul campaniei a fost unul pozitiv, de promovare în Constituția României a familiei prin referendum, inițiativa cetățenească a intrat în malaxorul mass-mediei.

Cele trei marote avansate de o parte din presa românească au fost inutilitatea demersului în contextul în care  România are definită familia în Codul civil, faptul că ar fi o inițiativă a bisericii ortodoxe și aspectul retrograd al acestui demers, rupt de realitatea europeană.

Cât de inutil este demersul putem să ne dăm seama luând cazul legii Taubira din Franța ce a legiferat căsătoriile unisex. În 2013 peste un milion de oameni au demonstrat în Paris împotriva acestei legi pentru a apăra dreptul copilului de a avea o mamă și un tată. Protestul a reunit francezi dincolo de confesiune sau simpatie politică, mișcarea „Manif pour Tous” fiind susținută inclusiv de unele asociații ale homosexualilor. Dolce & Gabbana, doi creatori de modă homosexuali declarați, au luat cuvântul în apărarea familiei.

Forțele de ordine au reacționat abuziv și disproporționat, folosind gaze lacrimogene iar câteva săptămâni mai târziu politicienii au votat legea căsătoriilor unisex.

Toate aceste nedreptăți nu s-ar fi întâmplat dacă familia ar fi fost definită clar în Constituția Franței.

Remus Cernea afirma atunci: „Eu am deja în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil… pe model francez. În Franța, mai întâi acum cinci ani a fost adoptată legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an a fost adoptată legea privind drepturile cuplurilor de același sex de a se căsători.” Lejer pe tocuri, excentricul deputat a asediat de atunci Parlamentul cu variante ale parteneriatului civil urmărind exact modelul francez.

În ceea ce privește confesionalitatea demersului, Biserica ortodoxă a fost de la început alături de inițiatori, de asemenea principalele culte creștine din România. Doar în București există 20 de comitete de confesiune ortodoxă, catolică, greco-catolică, baptistă, penticostală. Dar la campania pentru familie s-au alăturat de asemenea și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar sau asociații care promovează patrimoniul național. A confunda societatea civilă cu administrația eclezială este manipulare grosieră și rea-voință din partea presei. În biserici sau capele, pe scara blocului sau în piețe, cetățenii au dreptul să strângă semnături pentru a susține prin legea specială a inițiativei cetățenești valorile în care cred. 

În Europa majoritatea statelor au luat o poziție tranșantă în apărarea valorilor familiei. În 16 state dintre care Italia, Polonia sau Ungaria, familia este definită și în Constituție. Fiecare stat european are dreptul să își definească valorile sale în Constituție iar România nu este obligată de vreun for exterior să accepte ceea ce nu este în acord cu legea sa fundamentală. În urmă cu doar două luni 63,47% dintre slovenii ce au participat la referendum au votat pentru Familie. Un vot de poveste în care Parlamentul a încercat blocarea referendumului.

În acest context rămâne întrebarea: cine se teme de voința românilor?

(

Lasă un răspuns