Clasa pregătitoare și cei șapte ani de acasă

Timp de un an am desfășurat un proiect educațional care a implicat o clasă pregătitoare. De asemenea sunt părintele unui băiețel ce va trece în clasa I-a, deci care tocmai trece prin ”botezul focului”.

Printre ”bobocei” am observat copii care aparent erau pregătiți să înceapă școala din punct de vedere cognitiv și emoțional. Dar am văzut și copii timorați, obosiți de felul în care decurg orele, care vizibil sunt afectați negativ de ritmul educațional și atmosfera din școală.

Clasa pregătitoare dă bine pe hârtie. Cei 25-35 de școlari stau disciplinați în bănci, cu mâinile la spate, cu ochii la doamna învățătoare ce le citește ceva frumos. Clasele teoretic sunt speciale, au câteva postere cu personaje din povești pe pereți.

Ei bine, a ține un copil de șase ani cuminte în bancă, timp de patru ore, este o provocare majoră pentru orice învățător. Cu atât mai mult 25-35 de copii cum au clasele din cartierul unde locuiesc. Am văzut învățători la limită, urlând la copii sau fiind depășiți pur și simplu de situație. Am văzut copii care au început dimineața să plângă speriați pentru că au uitat un caiet acasă .

Nu m-a deranjat faptul că unele învățătoare apelau uneori la orele de desene –animate. M-au speriat însă învățătoarele care au trecut din prima lună la pagini întregi de teme pentru acasă.

Nu m-a deranjat faptul că a trebuit să fac ”training” cu prichindelul meu privind folosirea unei toalete publice  (pentru soția mea a fost stress-ul zilnic).  Nici faptul că de Halloween distracția preferată a școlarilor mai mari a fost să îi sperie pe cei mici. Dar m-a deranjat enorm felul în care decurgeau zilnic recreațiile, singura modalitate de a izola copiii de vacarmul de pe coridor fiind a-i ține cuminți în bănci.

Domnule Funeriu, a face experimente pe sufletul copiilor este inuman.

Psihologia preșcolarului

Ceea ce am observat la propriul copil mi-a fost confirmat și de pedagogii de școală veche (pe care ar fi fost minunat să îi cerceteze și domnul Funeriu înainte de ”revoluția” în educație). Maturizarea copilului se petrece în proximitatea vârstei de șapte anișori. Atunci copilul este pregătit să migreze treptat din lumea figurativă a jucăriilor înspre exercițiile de caiet. Un an prea devreme poate să îi fie fatal în ceea ce privește interesul și temeinicia acestei migrații și să inducă presiuni în psihicul micuților de care să nu fim conștienți . Un an de copilărie pe care nu îl mai putem înapoia niciodată copilului nostru!

Psihologii au observat diferenţa considerabilă dintre un copil de 6 ani şi unul de 7 ani. Este un an decisiv din punct de vedere al dezvoltării cognitive, afectiv-motivaţionale şi psiho-motorie, un an de dezvoltare care contează foarte mult. Părerile psihologilor sunt concurente în acest sens: activitatea predominantă a copilului de vârstă preșcolara este jocul, gândirea la această vârstă având un caracter concret-intuitiv. Singura grijă a unui copil de până la șapte ani nu ar trebui să fie decât joaca iar procesul de învățare să fie condiționat de joc.

Cei șapte ani de copilărie sunt stadiul incipient și fundamental de dezvoltare a copilului iar scurtarea acestei etape prin amputarea ultimului an are efecte greu de evaluat .

Dacă un copil cunoaște alfabetul la vârsta de șase ani nu înseamnă că este pregătit să înceapă procesul învățării reale și conștiente. Pentru un copil rupt de mediul prietenos al grădiniței, unde procesul educațional era disimulat printre orele de joacă, cele 4 ore de stat disciplinat în băncile școlii se pot constitui într-o fractură irațională a copilăriei lui. Unii preșcolari reușesc să depășească această etapă mai bine însă pe termen lung sunt greu de cuantificat aceste presiuni. Din punct de vedere intelectual și socio-emoțional aceasta poate să însemne nu doar ratarea întâlnirii cu școala dar și sursa unor depresii tardive.

Este un start care poate părea bun dar care lasă sechele ce se vor observa în viitorul educațional al copilului.

Școlile de stat

Scopul proiectului domnului Funeriu nu a plecat de la o necesitate pedagogică a copilului de 6 ani. Scopul a fost să degreveze grădinițele de grupa pregătitoare, cu vizibilitate statistică.

Copiii însă nu sunt deloc bine. Copiii sunt aruncați efectiv într-un sistem educațional care nu face față pe nici un palier.

Grupele pregătitoare din cadrul grădinițelor erau perfecte ca preambul la clasa I-a. În cadrul grădiniței copilul se juca, descoperea cunoștințele prin joacă, interacționa altfel cu noțiunile. Existau spații adecvate, jocuri și material didactic specific vârstei lor. Puteau beneficia de somnul de după-amiaza și de mese calde. Existau metodologia, metodica, curriculum-ul și nu în ultimul rând personalul didactic pregătit să lucreze în acest cadru, cu aceste vârste.

Cei care au gândit această lege nu au luat în calcul problemele reale cu care se confruntă părintele unui copil de ”clasă zero”.  Unele familii erau dependente de programul prelungit al grădinițelor. Copiii aveau aici posibilitatea să mănânce o masă caldă, să se odihnească după-amiaza . Un after-school după terminarea orarului nu face decât să prelungească presiunea psihologică asupra școlarului, la cele patru ore de stat în bănci urmând alte patru ore obositoare. În plus majoritate școlilor din București nu au posibilitatea să asigure un prânz în regie proprie.

Școlile noastre nu sunt încă pregătite să școlarizeze această vârstă,  dotările, programa, experiența pedagogică, condițiile de igienă minimală nu le permit acest lucru.

Acest experiment educațional i-a bulversat pe toți, preșcolarii au fost scoși dintr-un mediu adecvat și transformați peste noapte în școlari, părinții au fost puși în fața unor situații limită, învățătorii la fel.

Epilog

Legea Funeriu a furat un an din viața copiilor noștri, din copilăria lor.

Trei ani la rând Ministerul Educației a menținut însă în metodologie posibilitatea ca părinții să își înscrie direct în clasa I-a. Și în acest an copiii care au împlinit vârsta de 7 ani până la data de 31 august pot urma ciclul primar fără a mai ”absolvi” clasa pregătitoare.

Dragi părinți, luați aminte la sufletul lipsit de griji al copilului dumneavoastră și cumpăniți bine înainte de a-l înscrie în sistem.

Copilăria își are rostul său, bucuriile sale. O spun și vă rog ca părinte: lăsați copiii să se bucure de copilărie!

(

Lasă un răspuns