Despre părinți și creșterea copiilor cu Moise Aghioritul

„Să dedicăm timp suficient copiilor, să discutam, să glumim cu ei, să dezvoltăm dialoguri. Pentru a exista dialog e nevoie de iubire, răbdare, timp, înțelegere, deschidere. Când va dispărea dialogul, atunci să ne temem…”

Cadență de ploaie, Perle Noir cu multă spumă și o carte mică ce pune lumină pe cale.

Autorul a fost în contact poate cu sute de „oameni mâhniți și îngrijorați, sufocați de dileme din pricina unei experiențe fără sens și a unui mod greșit de viață”. Moise Aghioritul este gheronda (starețul) unei mici chilii de pe muntele Athon și cel mai prolific autor din acest ținut al contemplației și serenității, cu nu mai puțin de 52 de cărţi editate în mai multe limbi. „Tăcerea cea bine grăitoare” este alcătuită din șase cuvinte rostite în diferite comunități unde a fost invitat în Grecia. Dintre acestea mi-au atras atenția „De la supărare la întristare și depresie” și „Părinții și creșterea copiilor” la care mă refer în continuare.

Tendința constată de părinte este de a încărca programul copiilor și familiei în general cu îndatoriri, activități, griji, manifestări sociale, vizite, relații publice. „Până la urmă sinele nostru ne rămâne cel mai necunoscut.”(p.54) În cazul meu am observat tendința de a preveni momentele de plictiseală ale copiilor, de a supralicita programul și entuziasmul micuților. Ori cred că există o plictiseală benefică ce poate aduce spor de creativitate și noi preocupări.

Liniștea poate deveni și ea bine grăitoare pentru familie. Mergem să ne relaxăm în centre zgomotoase iar vacanțele le proiectăm unde este mai multă aglomerație decât în cartierul nostru. Dacă există un timp bun acela ar trebui câștigat. O vizită la un prieten care are cuvintele bune acasă, nu gălăgia lumii, un loc cu pace în provincie unde poți respira adânc, și din inimă, și din plămâni, o pauză doar cu cei apropiați, ajută la consolidarea familiei. Un „proiect” de susținut împreună este vizita la o persoană săracă unde copilul să învețe să ajute, să dăruiască, să se bucure.

„Pentru familie și pentru legăturile dintre membrii ei este necesară liniștea”( p.53) O liniște care poate să varieze de la limitarea interferențelor televizorului la felul în care se comunică. De-a lungul zilei este importantă existența în programul copiilor a unor intervale de liniște personală, de studiu și meditație.

Moise Aghioritul se pronunță pentru necesitatea unei educații a caracterului în familie care să secondeze educația primită la școală, să pregătească copilul pentru a face față influențelor nefaste din societate.

Îndemnul autorului către părinți este de a îi învăța pe copii prin propriul exemplu, cu înțelegere și delicatețe. „Să nu-i constrângem, să nu-i silim, fiindcă mai devreme sau mai târziu vor reacționa. Să-i influențăm mai mult prin exemplul nostru decât prin cuvintele noastre. Nu se poate ca toată ziua cei doi soți să se certe și să cârtească, iar apoi să aibă pretenția ca să fie liniștiți și calmi copiii lor. Certurile dintre părinți vatămă sufletele copiilor. Copiii devin triști, nervoși, neastâmpărați, neascultători, cu dificultăți de învățare la școală.” (p.55)

Educația autoritară excesiv duce la îndepărtarea copiilor de părinți și de tot ce propun ei. Dar educația bazată pe libertate, sinceritate și respect ajută să traversăm cu bine toate vârstele.

„Părinții ideali știu să cedeze, să fie îngăduitori, să-i și roage pe copii și chiar să le ceară uneori iertare, dacă este nevoie. Copilul are nevoie și înțelege încrederea pe care i-o arătați, iubirea care-i respectă libertatea. Iubirea să nu-i înrobească, să nu-i înăbușe și să nu le ia libertatea de a-și spune părerea, împotrivirea, îndoiala.” (p.60)

Buna comunicare cu copiii noștri ne ajută să devenim confesorii îngrijorărilor, gândurilor, planurile și viselor lor. Este tot ce își poate dori un părinte mai mult. „Pe copii trebuie să-i ascultăm. Copiii nu sunt doar pentru a-i învăța, spune Dostoievski, ci și ca noi să învățăm multe de la ei, îndeosebi lipsa răutății, spontaneitatea, entuziasmul. Să nu căutăm să îi facem copii exacte ale sinelui nostru.” (p.57)

Acest fragment l-am pus pe un postit, pe birou. Mai sunt și alte multe paragrafe pline de lumină pentru misiunea noastră de părinți.  Vă las să le descoperiți, mai ales că vremea te îndeamnă parcă să deschizi o carte…

Multe pagini cu folos în săptămâna următoare!

Lasă un răspuns