Cartea

Cărțile care ne-au făcut oameni

La 13 ani Ana Blandiana a descoperit o bibliotecă ferecată, munte de cărți la propriu, dosite maldăr într-o cămară prăfuită din Oradea. A simțit mult suflet în aceste volume, „școala, cu șirurile derizorii de note bune, nu a fost decât o anexă a interminabilelor delicii ale lecturii.” (p.20) Vremuri în care și cărțile erau condamnate, închise, distruse. La fel, adolescența pictorului Ștefan Câlțea a avut ca punct de referință „lada de muniții din podul casei părintești, în care erau așezate cărțile interzise”: Eminescu, Vasile Militaru, Comenius, reviste interbelice puse la index de comuniști.

Cu toată vitregia timpurilor se citea mult iar provocarea lansată de Omul-care-aduce-cartea este „un pariu nevinovat pentru adolescenții mai mult sau mai puțin… miopi.” Sunt adunate buchet confesiuni despre cărțile ce au „declanșat” etape în devenirea a nouăsprezece scriitori, artiști, critici, intelectuali.

Am reținut zece titluri de referință pentru copilărie, prezente în mod repetat între paginile antologiei: Danile Defoe „Robinson Crusoe”, Mark Twain „Tom Sawyer”, Dumas „Contele de Monte-Cristo”, Karl May „Winnetou”, poveștile lui Ion Creangă, Alexandru Mitru „Legendele Olimpului”, Lewis Carroll „Alice în Țara Minunilor”, Jules Verne „20.000 de leghe sub mări”, Louis Stevenson „Comoara din insulă” și nu în ultimul rând Antoine de Saint-Exupéry „Micul Prinț”.

De la Neagu Djuvara am reținut un joc fain al copilăriei. Jocul tablourilor când tante Liselle înconjurată de copii alegea patru tablouri din marii pictori și le vorbea cu pasiune despre ele. Rezultatul a fost un tezaur pe viață al capodoperelor lui Leonardo, Michelangelo, Velsquez…

Pentru adolescență lista lui Dan C. Mihăilescu începe cu o exclamație: „Biblia și Shakespeare. Aici e TOTUL!”. Alte titluri sumarizate: Platon „Dialogurile”, Dostoievski „Idiotul”, „Frații Karamazov”, Eminescu „Poezii”, Victor Hugo „Mizerabilii”, Tolstoi „Război și pace”, Nichita Stănescu, Blaga.

Sunt anii decisivi ai formării despre care criticul literar Livius Ciocârlie spune: „Cincisprezece, șaisprezece, șaptesprezece. Atunci se șlefuiește, sau se obturează definitiv, iremediabil, o lentilă prin care se întrevede spiritul. Spiritul artei, al culturii… Din păcate , nu și spiritul religios. Acesta se cultivă mai devreme, nu prin lecturi, ci prin ambianța din casă.”(p.43)

Ștefan Câlțea confirmă intuiția: „Serile când părinții ne citeau din Biblie erau vremurile când călătoream plutind peste cărări, țarini fără Aici și Dincolo!… Bunica Eudochia rostea totul blând, cu vorbe bine alcătuite. Ascultam cum cuvintele curg limpezi și frumoase. Bătrâna, cu mersul greu, păzea oalele de pe plită și, când clocotul îi dădea răgaz, se răsucea spre masa unde era cartea și citea. A citit toată viața aceeași carte. Aveam mai bine de 40 de ani când mi-am dat seama că bunica mea cu patru clase vorbea atât de frumos pentru că toată viața ei a citi Psalmii.

Mi-a plăcut antologia și am luat notițe. Sunt în recuperări cu năpârstocii mei de 7 și 9 ani, acum încercăm să rostogolim împreună seara câte o poveste. Au fost călătoriile lui Gulliver, „Emil și detectivii”, apoi ne-am bucurat împreună de Pollyanna și jocul de-a bucuria pur și simplu. Urmează poveștile din ținutul Narnia.

Voi pe unde ați „călătorit”?…

Un comentariu la “Cărțile care ne-au făcut oameni”

Lasă un răspuns