Ozanne

„Trei ani în România” cu Ozanne

În septembrie 1870 englezul James William Ozanne debarca în portul Giurgiu după ce peregrinase prin întreaga Europă. „Una peste alta, priveliștea ce mi-a adus desfătare în timpul celor două zile luminoase de septembrie a fost una dintre cele mai mari plăceri din viața mea” (p.19) scria acesta despre experiența unei călătorii toamna pe Dunărea valahă.  Nimic nu poate fi mai agreabil decât o asemenea călătorie pe Dunăre în naval sau amonte spune el și am notat detaliul cu regretul că în momentul de față traseul nu este abordat de vreun vaporaș românesc.

De la Giurgiu călătorul nostru va merge la București unde se va stabili ocupând timp de trei ani un post în consulatul Angliei. Marea Britanie se baza în Mediterana pe otomani și, împreună cu germanii și austro-ungarii, se temeau pentru interesele lor de panslavism. România era enigma, terra incognita deopotrivă demnă de admirat și de detestat. Era receptată ca un regat tampon cu Rusia dar aceasta se va schimba prin lovitura decisivă pe care o va da Imperiului Otoman victoria de la Plevna.

Aș fi vrut să trăiesc în Bucureștiul descris de englez, un oraș cu puține case cu mai mult de două etaje, cu căsuțe particulare pe străzi mai puțin umblate, cu acoperișuri înclinate făcute din pătrățele din lemn, cu portice fermecătoare înghițite de frunzișul copacilor. „Bucureștii sunt aproape la fel de întinși ca Parisul, însă o treime este acoperită de grădini.” (p.56)  Uneori pâcla se lasă peste grădini și căsuțe iar turlele a 200 de biserici scânteiază vara într-un efect splendid de observat de pe dealurile din sud  (un amănunt interesant  numărul, după 150 de ani Bucureștiul are aproximativ 270 de biserici).

Am citit și memoriile lui Patrick O`Brien și James Noyes apărute în aceeași colecție Vintage de la Humanitas dar cartea lui Ozanne mi-a fost cea mai apropiată, este un jurnal de călătorie reușit.

Cartea are optsprezece capitole începând cu amintita călătorie și debarcare la Giurgiu și continuând cu prezentare urbei Bucureștilor (am aflat cu această ocazie că Lipscani vine de la Leipzig, aici găseai multe mărfuri de această proveniență). Sunt prezentați separat aristocrații, clasa de mijloc (alcătuită din străini de diferite profesii dar în marea lor majoritate evrei), țăranii, țiganii. Un capitol este dedicat unei „escapade” în Transilvania. Capitole speciale abordează originea românilor, obiceiurile sau situația politică.

În zece pagini autorul schițează un frumos portret țăranului român:  „Mult după ce orașele au cedat modelor vremii, în colțurile îndepărtate regăsim întruchiparea desăvârșită a trecutului… Țăranul este românul pur et simple, fără nicio poleială de fațadă. Este imaginea bărbăției și moștenitorul glorioaselor tradiții care se pierd în negura vremii. S-a încovoiat sub jugul unei generații întregi de tirani și împilatori, dar inima i-a rămas curajoasă și veselă, iar el este mereu gata să ierte și să uite.”

Am reținut și dilema din debut: „Nu știu de ce, oamenilor le vine greu să părăsească Moldo-Valahia. Oricât le-ar displăcea, țara are o putere de atracție care nu poate fi descrisă în cuvinte.” (p.14) O posibilă explicație vine două pagini mai târziu: „Ochi așa de scânteietori și expresivi, bucle de un negru atât de strălucitor, mâini și picioare atât de gingașe nu mai erau de găsit nicăieri altundeva. Româncele sunt vestite pentru frumusețe, menite să iubească și să fie iubite.”

Multe pagini cu folos în săptămâna următoare!

Un comentariu la “„Trei ani în România” cu Ozanne”

Lasă un răspuns