Jurnalul scoțian

Sunt 59 de texte care curg precum cafeaua într-o dimineață ploioasă de primăvară. Cartea Jurnal scoțian este esența unui blog scris în Scoția cu gândul la România, suma unor întâlniri prinse în nervuri de cuvinte obișnuite, în discreția cărora palpită fragilitatea frumoasă a oamenilor.

Ioan-Florin Florescu este unul dintre traducătorii Septuagintei în limba română dar livrează mâncare indiană într-un orășel scoțian. Sortează corespondența la o poștă din Edingburgh și parcurge ca preot misionar 1000 de kilometri de Bobotează doar pentru a ajunge în casele românilor risipiți până în insulițele din Hebride. Și ascultă povești.

„Dumnezeu e pretutindeni, ca un străin care umblă prin lume, cum umblă prin poveștile noastre, împreună cu Sfântul Petru, ca să vadă cum sunt oamenii.”

Aflăm despre fetița cu zulufi din Glasgow ce l-a confundat cu Dumnezeu, despre cei 200 de români care lucrau pe șantierul marinei militare din Edingburgh, despre românce căsătorite cu scoțieni ce poartă acum nume ca John-Ioan sau Kenneth-Gheorghe. Despre colegul său nepalez Askibar sau experiența interviului într-un restaurant japonez. Despre ferma de pe insula unde locuiește familia de profesori români, unde cel mai înalt deal a fost botezat Ceahlăul, râul din spatele casei este Bistrița iar dincolo de ferma vecinului începe Transilvania..

Din când în când călătorim în satul lăsat acasă unde împreună cu diacul Emanuel vestea Crăciunului era dusă în case sărace, „cu staule înghețate unde nu s-ar mai naște nici un prunc”.

Motto-ul cărții ar putea fi cuvântul scurt al unei apocrife traduse de autor: „Iisus a spus: Fiți trecători!” Dacă aș mai avea 18 ani și eu mi-aș face un tricou cu inscripția asta.

Lasă un răspuns