Cel care urcă muntele

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la trecerea la cele veșnice a filosofului creștin Ernest Bernea.

Despre Ernest Bernea nu am învățat în școală și nu am știință să se fi schimbat ceva în manualele mai recente. Dar după sufletul meu Ernest Bernea este un gânditor de anvergura spirituală a lui Mihai Eminescu, un geniu al sensibilității neamului nostru. Reflecțiile sale concentrate în ”Îndemn la simplitate” sau în ”Cel care urcă muntele” au parfumul și delicatețea spiritului ce renunță la toate ale sale din dragoste de om, tăria cuvântului care te ajută să te ridici și să mergi mai departe.

A scris mult dar a fost aproape nepublicat în perioada comunistă și nici acum, din câte îmi dau seama, editurile nu se înghesuie să îl publice. Printre profesorii la a căror școală s-a cizelat ca intelectual se numără și Nicolae Iorga, Nae Ionescu sau Martin Heidegger.

Probabil cartea sa de căpătâi este ”Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român”, o sistematizare a gândirii țăranului român. Lucrarea nu este un produs de laborator, o speculație filozofică. Cercetătorul a iubit satul românesc, i-a bătut cărările și a descoperit acolo imaginea modelului de fiinţare românească, simplitatea și rânduiala din viața țăranului arhaic. Cartea este de fapt un compendiu de gândire populară românească bazat pe investigații de teren, autorul a participat la campaniile desfășurate în perioada interbelică de școala sociologică a lui Dimitrie Gusti.  Studiul nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui român. Din păcate însă o veți găsi doar în anticariate, ea este inexistentă în librăriile din România, Editura Humanitas nu a mai reeditat-o din 1997 .

În timpul comunismului Ernest Bernea a promovat rezistența spirituală, o rezistență printr-un creștinism asumat care să surpe fără violență lucrarea răului, „o mănăstirea de tămâie, cu pereţii de alămâie” în care românii să primească lumina credinței și să deprindă tăria jertfei personale. Pentru Ernest Bernea „faptul însuşi al conducerii omului de către om este în viața noastră o mare nefericire. Îndreptarea acestei soarte triste poate veni pe o singură cale şi atunci numai în parte: prin ajungerea la conducere a celor mai bogaţi lăuntric, mai blânzi şi mai darnici, a celor mai cuprinzători şi mai spiritualizaţi dintre noi.”

Din notele informative reiese că securitatea nu a înțeles prea mult din opera filozofului însă suficient să îi pună eticheta de gânditor antimaterialist. A făcut ani grei de închisoare la Vaslui, Târgu Jiu, Târgu Ocna, Braşov și în mai multe colonii de muncă de la Canal. În anul 1984, la vârsta de 80 de ani, securiștii l-au bătut până la leșin pentru că a refuzat să furnizeze informaţii despre apropiații săi.

O țară sub ocupație nu-și cinstește istoria. O țară sub ocupație nu-și cinstește valorile, este robită mișcării de propagandă care îi ascunde identitatea. Din păcate noi românii suntem într-o mare măsură sub ocupația propriei noastre ignoranțe, a neputinței de a ne articula existența pe fruntariile esențiale ale vieții.

Ernest Bernea a murit la 14 noiembrie 1990 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. Dacă treceți prin Cernica, vă rog să trimiteți un gând și ”Celui care urcă muntele”.

)

Un comentariu la “Cel care urcă muntele”

Lasă un răspuns