Gânduri despre Iulia

Gânduri despre Iulia

Sunt oameni care au vocație monahală și ajung călugări, oricâte ziduri le-ai pune în cale.

Sunt și gânduri care nu au de-a face cu această vocație, deziluzii, fugi, imagini. Acestea nu se pot lămuri decât încercând. De aceea bătrânii au lăsat în mănăstiri rânduieli înțelepte: există perioade de ani de zile în care ești novice și treci prin tot felul de ascultări, trimis de bătrânul mănăstirii. Și există bineînțeles și vârste stabilite pentru intrarea în monahism.

De aceea, dacă aș fi tatăl Iuliei, nu aș încuia ușile căminului nostru, privind cu frică fiecare plecare a copilei mele iubite la școală. I-aș propune ca următoarea noastră vacanță de vară să o petrecem împreună în sihăstriile Moldovei. Aș merge împreună cu Iulia să vedem ce înseamnă de fapt viața monahală, dincolo de lecturi și de ziduri.  Să căutăm împreună răspunsuri, să exersăm împreună răbdarea.

Pentru cei care nu cunosc mănăstirea decât din ecranizarea ”După dealuri”, vreau să le mărturisesc că întâlnirea cu aceasta poate fi o experiență de mare ajutor în viață. Ca student am petrecut zile de vacanță la mănăstirea Lupșa de pe valea Arieșului sau la mănăstirea Putna din Bucovina. Între ascultările zilnice și rânduiala obștii, treptat se descoperă asprimi ale sufletului pe care nu le cunoșteai. Și șansa de a le băga în seamă. Pe de altă parte suprapunerile de gânduri și impresii citadine se reașează frumos și apar zori de liniște. Au fost momente extraordinare, frumoase.

Și nu am devenit călugăr, nici eu, nici prietenii studenți cu care am trecut pe acolo. Nu rămâne nimeni în mănăstire dacă locul său nu este acolo. În schimb am simțit un dram din bucuria greu de cuantificat a vieții călugărului. Din puținul înțeles pe care l-am deprins despre monahism, cred că acest dar, ca și căsătoria, înseamnă tot Iubire, Frumusețe, Jertfă, Bucurie, Viață, Sacrificiu, Dragoste. Cu majuscule pentru că sunt esențiale în orice așezare a existenței noastre.

Așa că dragă Iulia, indiferent de ce vei alege în viață, eu sper să mergi și să observi de aproape viața maicilor din munții Moldovei.

()

Leave a Reply