Jurnalul scoțian

Sunt 59 de texte care curg precum cafeaua într-o dimineață ploioasă de primăvară. Cartea Jurnal scoțian este esența unui blog scris în Scoția cu gândul la România, suma unor întâlniri prinse în nervuri de cuvinte obișnuite, în discreția cărora palpită fragilitatea frumoasă a oamenilor.

Continuă să citești Jurnalul scoțian

„Trei ani în România” cu Ozanne

În septembrie 1870 englezul James William Ozanne debarca în portul Giurgiu după ce peregrinase prin întreaga Europă. „Una peste alta, priveliștea ce mi-a adus desfătare în timpul celor două zile luminoase de septembrie a fost una dintre cele mai mari plăceri din viața mea” (p.19) scria acesta despre experiența unei călătorii toamna pe Dunărea valahă.  Nimic nu poate fi mai agreabil decât o asemenea călătorie pe Dunăre în naval sau amonte spune el și am notat detaliul cu regretul că în momentul de față traseul nu este abordat de vreun vaporaș românesc.

Continuă să citești „Trei ani în România” cu Ozanne

„Viața de familie” de Paisie Aghioritul

O carte cum nu se poate mai potrivită pentru această perioada pascală, de tihnă în familie.

Autorul este o personalitate a Muntelui Athos, eremit ce a trăit retras mulți ani într-o chilie din pădurile Athonului. Încercat de boală, Paisie Aghioritul a devenit părinte spiritual al mănăstirii de pe dealurile de la Suroti, la câțiva kilometri de Salonic.

Continuă să citești „Viața de familie” de Paisie Aghioritul

„Cartea despre femei”

„Femeile nu erau oameni, pentru că nici un om nu poate pune degetele nu știu cum în formă de pieptene când îți mângâie capul.” Ele au coborât din altă lume să ne asculte. Nu poți adormi singur, cu fața în sus, pe iarba proaspătă…

Continuă să citești „Cartea despre femei”

Cum să câștigăm iubirea celorlalți

,,Să renunțăm o dată pentru totdeauna la socotelile mercantile din seria tu mie, eu ție, deprinderea de a ne uita mai mult la cât ni s-a dat decât la cât am dat noi înșine. Iubirea nu caută la ale sale, cel care iubește se gândește mai mult la celălalt decât la el însuși… Nu există nici un lucru făcut de mâna omului care să se poată lua la întrecere cu un om cu adevărat bun…”

Continuă să citești Cum să câștigăm iubirea celorlalți

Cărțile care ne-au făcut oameni

La 13 ani Ana Blandiana a descoperit o bibliotecă ferecată, munte de cărți la propriu, dosite maldăr într-o cămară prăfuită din Oradea. A simțit mult suflet în aceste volume, „școala, cu șirurile derizorii de note bune, nu a fost decât o anexă a interminabilelor delicii ale lecturii.” (p.20) Vremuri în care și cărțile erau condamnate, închise, distruse. La fel, adolescența pictorului Ștefan Câlțea a avut ca punct de referință „lada de muniții din podul casei părintești, în care erau așezate cărțile interzise”: Eminescu, Vasile Militaru, Comenius, reviste interbelice puse la index de comuniști.

Continuă să citești Cărțile care ne-au făcut oameni

Arta de a nu pierde timpul

„Pe termen scurt regretăm ceea ce facem, pe termen lung regretăm ceea ce nu facem.” (p. 110) …Dacă mă gândesc bine, cred că mai ales în timpul facultății am deprins temeinic plasarea  în așteptare a unor gânduri, sarcini, proiecte. Iar astăzi fie că este vorba despre ordinea în fișiere, un telefon ce trebuia dat acum câteva săptămâni, despre un proiect de suflet legat de regiunea unde am copilărit sau despre aspiratorul stricat (cu multiple postituri din partea soției), toate au în comun faptul că mi-am propus teoretic rezolvarea lor de multe ori dar practic le-am „depozitat” în același fir de așteptare. „Arta de a (nu) pierde timpul” este exact despre amânare iar Piers Steel promite că tendința de a amâna un lucru poate fi evaluată și depășită. Continuă să citești Arta de a nu pierde timpul

25 de ani de la plecarea lui Ernest Bernea

Astăzi se împlinesc 25 de ani de când filozoful și sociologul Ernest Bernea a trecut la Domnul. Probabil dacă nu am fi avut parte de opresiunea comunistă, alături de Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu sau Mircea Eliade ar fi fost una dintre forțele Universității București și generații de studenți s-ar fi format pe calea „Celui care urcă muntele”.

Continuă să citești 25 de ani de la plecarea lui Ernest Bernea