Am revenit, nu atât de repede cum aș fi dorit. Este incredibil cum se strecoară zilele pe lângă tine în București, mi-am propus luni să încep să scriu câte puțin despre călătoria noastră și deja este vineri, și mai este și neagră …
Privind fotografiile pe care tocmai le-am descărcat mi-am dat seama că Buburuza a însemnat o modalitate de a simplifica lucrurile pentru toată familia noastră. 9 metri pătrați au însemnat un minimalism la sânge și mai mult spațiu pentru noi. Adio jucării împrăștiate pe jos, doar cartea aceea esențială a încăput, ceva haine, undițele, kit-ul salvator cu borcane de zacuscă. O noua casă în primul rând dar și modalitatea de a ne lua timpul înapoi.
Am întâlnit mulți călători cu „buburuze” sau „miriapode” și ne-am dat seama că am ales exact ce se potrivea nouă. Este o diferență mare între a degusta un vin într-un camper Hymmer Deluxe Edition și a pleca în jurul lumii într-o dubiță portocolie Vw Kombi ca Erik și Larisa, doi tineri pe care i-am întâlnit în Innsbruck. În prima variantă, dincolo de limitările pecuniare, ești predestinat călătoriei între campinguri. În cea de-a doua este mai greu cu copiii, dar nu imposibil.
Am mers împreună, a fost în final un fel de joc de-a fuga de toamnă. Am prins stolurile de berze din urmă, dincolo de munții croați, pe coasta Dalmației. Încet, parcurgând uneori câțiva kilometri pe zi, alteori uitând de volan pe marginea unui lac din Dolomiți. În acest ritm poți să lucrezi, poți să faci școală, poți te oprești să sculptezi sau să pescuiești.
De aceea cred că nu am avut un itinerariu propriu-zis. Ne gândeam la un moment dat la Toscana dar am ajuns în Bavaria, după ce am văzut Anthropoid mă vedeam la Praga și am ajuns în Linz. Călătoria ca itinerariu a fost pe plan secund și ne-am ocupat mai mult de … tihnă. A te așeza într-o vecinătate pe îndelete, să respiri, să asculți, să ai timp să privești cerul, să bei o cafea cu localnicii. Dacă mi-a lipsit ceva a fost doar bicicleta.
Bun, dar să revenim la călătorie, la insula Ammouliani…