Aseară am văzut cu copiii „I, Daniel Blake”. Nu este un film destinat lor dar cred că s-au folosit mult mai mult din această poveste decât din orice divertisment Disney de ultimă apariție.
Filmul este despre dăruire, despre sărăcie și despre sistem. Daniel Blake este un tâmplar de 69 de ani din New Castle. Destinul lui interferează cu Katie, mămică homeless cu doi copii minunați, ce primește pentru prima dată o casă socială. Katie mi-a adus aminte prin situația și bunătatea ei de Katiușa Maslova din „Învierea” lui Lev Tolstoi.
În film apar și niște extratereștrii, un fel de zombi de la biroul de asistență socială pentru care Daniel trebuie să declanșeze o mică revoluție. “I am not a client, a customer, nor a service user. I’m not a National Insurance Number or blip on a screen. I, Daniel Blake, am a citizen, nothing more and nothing less.” este manifestul filmului. Este războiul dintre pământeni și birocrație, personajul negativ din film, scenografiat și inspirat din păcate din realitate. De aici și controversele declanșate în Anglia.
Mă bucur că mai sunt premiate și astfel de filme la Cannes, am aflat acum căutând hashtag-ul că a luat și premiul Bafta pentru cel mai bun film britanic al anului… Nu vreau să deconspir povestea emoționantă a lui Daniel, sper să o vedeți și voi!
Și eu sunt Daniel Blake.
#idanielblake
Aici ati pus un in in plus, de corectat: “În film apar și niște extratereștrii”. Cu simpatie.