Momentul acela când îți iei câmpii a sosit!
Am pus Dalaras și facem bagaje de zor. O mie de drumuri de la etajul zece până în parcare. Este puțin diferit. Buburuza va fi bucătărie și dormitor, depozit de unelte, ladă de jucării, birou și cameră de lucru pentru copii, bibliotecă și … cameră bine primitoare de oaspeți. A, și să nu uit, arsenalul de undițe și harpoane necesar în lupta cu octopozii și chefalii neîndurători.
A fost teribil, Ana a adunat un munte de lucruri în mijlocul sufrageriei și un alt munte de cutii goale lângă. A urmat o mișcare magică de chivernisire a buburuzei noastre. Mintea mea nu va pricepe vreodată cum de au intrat toate, am avut încredere în Ana…
Timp de trei ani am încercat să mă desprind de călătoria convențională pentru a fi mai în firescul naturii. În urmă cu patru ani am campat în Apuseni timp de o lună și jumătate pe o pășune, la buza unei stânci. Apa curgea prin cădere de la izvor până lângă cort, dușul solar era mai mult decât suficient. Focul de seară ne ajuta să priveghem în numărarea stelelor.
Anul trecut am stat în campingul aproape sălbatic din satul Skala Sotiros. Este vorba despre coasta estică a insulei Aeria, Thasos-ul de astăzi. Îl recomand din toată inima, cu mențiunea de a campa în zona lui nordică.
Acum ne-am mutat sub coviltir. Buburuza noastră este o autorulotă cu celula de aproximativ 9 metri pătrați, cu tot cu alcovul ei de deasupra șoferului. Are doar 5 metri lungime dar este nesfârșit de înaltă, mă simt în ea ca într-un zigurat plecat în pelerinaj. A fost concepută pentru a putea fi parcată în zonele urbane, ceea ce mi-a plăcut mult. O să vă povestesc odată, dacă doriți, întâmplarea achiziției ei. Cert este că în urmă cu trei luni nu visam la ea dar este ceea ce așteptam.
Acum este gata de drum. Ultimul bagaj intră la locul lui, trebuia să fim plecați de trei ore. Este ora 11. Ultima verificare: pașapoartele sunt la locul lor. Ieri am rezolvat și frâna de mână cu meșterul Marian. Ce bine este să te poți baza pe cineva: a venit cu cutiile de scule în parcare și în jumătate de ora de meștereală am avut siguranță pe frână.
Se aude Stelios Petrakis, un compozitor cretan. Deja simt miros de chiparos și iasomie. Privesc Lunca Argeșului, o senzație de plutire în alunecarea buburuzei. Burdușită cu bagajele noastre se leagănă precum un galion spaniol spre Indii. Sofronel și Rafail se joacă la masa, Ana radiază lângă mine. Nu credeam să reușim „îmbarcarea”. Chiar am plecat, suntem sub coviltir … 🙂